Code Vein a primit noi imagini cu numeroase elemente din joc

Code Vein a primit noi imagini cu numeroase elemente din joc
  • Publicat:
  • Actualizat:

Bandai Namco Entertainment a publicat o serie nouă de imagini din Code Vein, înfățisând numeroase dintre elementele jocului: baza de operațiuni, personaje noi, momente ale poveștii, precum și sistemul de personalizare a eroului. Le puteți admira în galeriile de mai jos.

Code Vein

Code VeinCode Vein

Code VeinCode Vein

Acțiunea din Code Vein se desfășoară în viitorul nu foarte îndepărtat, în care lumea, așa cum o cunoaștem, este distrusă de o epidemie misterioasă. Zgârie-norii semeți, un simbol al prosperității de odinioară, s-au transformat în morminte ale trecutului umanității, străpunse de așa numitele Thorns of Judgement.

O societate secretă de Revenants, denumită Vein, a reușit să supraviețuiască folosindu-se de puterile lor sfinte, dobândite în schimbul sacrificării propriilor amintiri. Nici în această ultimă fortăreață supraviețuitorii nu sunt însă în siguranță deplină: fiind mereu însetați de sânge, ei riscă să cedeze blestemului pe care-l poartă și să devină unul dintre așa numiții Lost, creaturi lipsite de discernământ și de orice trăsătură umană.

Code Vein este un RPG care pune jucătorul în rolul unui astfel de Revenant. După ce pornește din Vein, fiecare jucător va trebui să-și aleagă un partener dintre locuitorii ultimei fortărețe și să pornească la drum în căutarea amintirilor pierdute. Lumea de joc este plină de pericole, fiind populată de nenumărați oponenți și boși monstruoși, care vor pune la grea încercare abilitățile eroilor.

Code Vein va fi lansat în cursul anului 2018, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One și PC.

Code VeinCode Vein

Code VeinCode Vein

Code VeinCode Vein

Code VeinCode Vein

Code VeinCode Vein

Code VeinCode Vein

Code VeinCode Vein

Code VeinCode Vein

Code VeinCode Vein

Code VeinCode Vein

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre

Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Pariul făcut de Laurenţiu, un legumicultor din Oltenia, cu care a dat lovitura. Un kilogram de roşii gigant poate ajunge şi la 15 lei
Pariul făcut de Laurenţiu, un legumicultor din Oltenia, cu care a dat lovitura. Un kilogram de roşii gigant poate ajunge…
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Spunem ADIO marelui ACTOR al ţării! S-a stins încă o stea. Românii l-au iubit enorm
Spunem ADIO marelui ACTOR al ţării! S-a stins încă o stea. Românii l-au iubit enorm
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile după liceu
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile…
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii au luat-o la fugă
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii…
×